"Nu, nu cred că va fi o confruntare militară între Alianța Nord-Atlantică și Rusia", a declarat Barack Obama într-un interviu în emisiunea "60 Minutes", difuzată duminică de canalul de televiziune CBS.
"Am depus eforturi considerabile pentru a ne asigura aliații de la granițele NATO, cum ar fi de exemplu Estonia, unde am fost înainte de recentul summit al Alianței la Newport (Țara Galilor) că art.5 din Tratatul Atlanticului de Nord înseamnă exact ceea ce spune", a specificat liderul de la Casa Albă.
Dacă o țară membră a Alianței va începe să aibă probleme, noi vom sări în ajutor, a spus Obama, subliniind că "numai într-un astfel de caz este posibilă o confruntare militară" între Rusia și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Moscova "înțelege aceasta", a adăugat președintele SUA.
Vorbind despre criza ucraineană, liderul american a afirmat că sancțiunile occidentale împotriva Federației Ruse contribuie la soluționarea conflictului din Ucraina.
Există posibilitatea unei rezolvări politice a crizei ucrainene, a subliniat șeful administrației americane, evocând rezultatele negocierilor tripartite cu privire la gaze, desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute la Berlin.
"Deci, ea (Ucraina-n.red.) nu va îngheța în această iarnă", a mai spus Obama.