?Suntem într-o situaţie foarte dificilă. Situaţia devine din ce în ce mai rea?, declara Obama reporterilor între întâlniri. Deşi mare program de susţinere a economiei- de 775 miliarde de dolari pe doi ani- este puţin probabil să fie pe deplin pregătit până pe 20 ianuarie, când preia funcţia, deja câţiva republicani par să încline în favoarea susţinerii.
Astfel, cu două săptămâni înainte de preluarea puterii, Obama a mers la forul legislativ pentru a obţine susţinerea ambelor partide. În prima zi întreagă la Washington de la alegeri, el a avut o serie de întâlniri cu democraţi şi republicani, în care a vorbit în nuanţe foarte întinecate despre condiţiile economice şi a cerut aprobarea legislaţiei în termen de o lună.
?Acum cel mai importan obiectiv este stabilizarea pacientului. Economia este grav avariată- este foarte bolnavă. Aşa că trebuie să facem orice pentru a o stabiliza. Nu este o problemă a republicanilor sau democraţilor. Este o problemă americană?, declara Obama.
Oricum, deşi unii republicani şi-au arătat interesul pentru program, există îngrijorări că suma totală ar putea sări de un trilion de dolari: ?dorim să punem din nou economia în mişcare, dar valoarea totală şi cum o abordăm este foarte importantă?, sublinia, liderul republican John Boehner.
Recesiunea din SUA a început în decembrie 2007, iar un studiu Reuters estimează că s-au pierdut circa 2,5 milioane locuri de muncă.
Antena3.ro