Comunitatea internaţională nu poate rămâne tăcută în faţa barbariei din Siria, deoarece este în joc credibilitatea ei, a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, la finalul întâlnirii pe care a avut cu primul ministru suedez, Fredrik Reinfeldt, la Stockholm.
„Am discutat, bineînţeles, despre violenţa îngrozitoare la care sunt supuşi sirienii de către regimul al-Assad, inclusiv recursul groaznic la arme chimice, în urmă cu două săptămâni”, a precizat preşedintele american, potrivit AFP, citată de Mediafax.
„Premierul suedez şi cu mine suntem de acord asupra faptului că, faţă de o asemenea barbarie, comunitatea internaţională nu poate să rămână tăcută", a spus Obama, în opinia căruia „o lipsă de reacţie faţă de acest atac nu va face altceva decât să sporească riscul unor atacuri suplimentare şi ca alte ţări să utilizeze aceste arme".
„Nu credibilitatea mea este în joc. Credibilitatea comunităţii internaţionale este în joc, credibilitatea Statelor Unite şi Congresului sunt în joc", a continuat liderul de la Casa Albă.
Obama este convins că votul Congresului american în privinţa unei intervenţii militare în Siria va fi unul favorabil, „pentru că, în cazul în care comunitatea internaţională nu reuşeşte să impună respectarea anumitor reguli, în timp, lumea va deveni un loc mai puţin sigur”.
Preşedintele american a recunoscut că opinia publică ar putea găsi asemănări între actuala situaţie din Siria şi cea din Irak din 2003.
„Amintirea Irakului şi acuzaţiilor privind arme de distrugere în masă persistă, iar oamenii sunt îngrijoraţi de exactitatea informaţiei legată de folosirea de arme chimice. Gândiţi-vă la faptul că m-am opus războiului în Irak. Şi că nu mă interesează să repet erorile din trecut, fondând decizii pe informaţii secrete incorecte privind recurgerea la arme chimice”, a dat asigurări Obama.
Barack Obama a fost întrebat totodată despre disputele care persistă între el şi omologul său rus Vladimir Putin, gazda summitului G20 la Sankt Petersburg, la care preşedintele american va participa joi şi vineri.
Putin a susţinut până în prezent, fără rezerve, regimul sirian, iar Moscova a blocat orice rezoluţie cu caracter constrângător împotriva Siriei, la ONU.
„Sper în continuare că Putin îşi va schimba părerea asupra anumitor probleme. Şi voi continua să îi vorbesc, deoarece cred că o acţiune internaţională va fi mult mai eficientă” în cazul unei colaborări a Moscovei, a subliniat Obama.
„În acest sens, vom putea pune capăt morţilor mult mai repede, dacă Rusia adoptă o abordare diferită faţă de aceste probleme", a concluzionat preşedintele american.