Barack Obama este în faţa celei mai mari provocări a preşedinţiei sale de până acum, când va încerca să convingă America, dar şi pe republicanii ostili, în cadrul unui mesaj adresat Comgresului, că poate scoate statul din criza economică.
Discursul lui Obama, ce va fi ţinut în faţa Camerei Reprezentanţilor şi Senatului va avea tot ceremonialul unui mesaj despre starea naţiunii şi va oferi o viziune detaliată despre cum intenţionează să întoarcă SUA dinspre recesiune, ce provoacă creşterea şomajului şi a angoasei populare.
Deşi va fi cinctit în legătură cu starea economiei, est de aşteptat ca Oba,a să insiste că America va izbuti. În pasaje date publicităţii de Casa Albă înainte de citire se arată că ?în vreme ce economia noastră s-ar putea să fie slăbit şi încrederea zdruncinată, deşi trăim vremueir dificile şi nesigure, astăzi vreau ca fiecare american să ştie că com reconstrui, ne vom reveni, iar SUA va ieşi mai puternică ca înainte?,
Discursul va veni pe fondul sugestiilor unor oficiali ai administraţiei, care au indicat că o naţionalizare temporară a unora din băncile americane ar putea fi necesară pentru a stabiliza sectorul financiar, care este tot în cădere.
Acest sector, lovit de o datorie colectivă de active neperformante- majoritatea legate dei poteci- estimate la 2 triiloane de dolari este în centrul crizei. În acest sens, stabilizarea pietrei de temelie a întregului sistem economia a SUA a devenit prioritarea lui Obama şi a echipei sale financiare.
Strategii preşedintelui cred că picarea unei singure bănci ar putea declanşa o reacţie în lanţ, dar cum să se stăvilească valul de pierderi financiare din sectorul bancar nu este clar.
Există o dezbatere internă despre dacă administraţia va fi cumba nevoită să recurgă la naţionalizare. ceea ce Obama vrea să evite. În această săptămână administraţia Obama a început discuţii cu Citigroup ? ce a primit deja ajutoare de 45 miliarde dolari- care ar putea duce la creşterea cotei guvernului la 40%.
În plus, planul de 150 miliarde dolari de a salva AIG, gigantul asigurator, pare deja să eşueze. COmpania este de aşteptat să raporteze în trimestrul patru pierderi de miliarde
Sondajele date publicităţii arată un sprijin masiv pentru Obama şi eforturile sale de îndrepta economia, dar doar 39% sunt de acord cu acordarea de ajutor băncilor.
Pe de altă parte, şase dn zece americani se tem că cineva din familie ar putea să îşi piardă slujba.
Antena3.ro