Democratul
Barack Obama are un avantaj imens în faţa republicanului John
McCain în cursa pentru Casa Albă. Cel puţin în cazul
prietenilor făcuţi pe site-urile sociale. "Încă din
septembrie, Obama îl conduce pe McCain cu mai mult de 5-la-1 ca
număr de prieteni", pe două dintre cele mai populare site-uri
sociale din SUA, Facebook şi MySpace, se arată într-un raport
al Centrului de Cerecetări Pew.
Obama,
în vârstă de 47 de ani, are 1,7 milioane de susţinători
pe Facebook şi 510.000 prieteni pe MySpace, comparativ cu doar
309.000, respectiv 88.000 câţi are McCain, candidatul
republican în vârstă de 72 de ani.
Pe
Youtube, de 11 ori mai mulţi oameni au intrat pe canalul oficial al
lui Obama, luna trecută, decât pe canalul dedicat lui McCain.
Totodată, canalul oficial al lui Obama a avut de patru ori mai multe
clipuri video adăugate şi de cinci ori mai mulţi abonaţi, decât
McCain.
Antena3.ro