Această măsură se va aplica până luni, a precizat executivul american, la o zi de la acest atac sângeros soldat cu 14 morți și al cărui motiv rămâne necunoscut.
Liderul de la Casa Albă a apreciat că incidentul ar putea avea legătură cu terorismul sau cu locul de muncă, menționează Xinhua.
'În această etapă, nu cunoaștem cauza acestor evenimente', a declarat Obama, după întrevederea cu consilierii pe probleme de securitate națională la Casa Albă. 'Nu cunoaștem în această etapă dimensiunea planurilor lor. Nu cunoaștem motivațiile', a subliniat președintele american.
Statele Unite s-au confruntat miercuri cu o nouă tragedie sângeroasă, după atacul armat comis asupra unei clădiri în care își au sediul serviciile sociale din San Bernardino, în California.