La aproape două decenii de la dobândirea celei de-a doua independenţe, după destrămarea URSS, bilanţul Republicii Moldova nu este deloc încurajator. Ţara de dincolo de Prut este, potrivit statisticilor, cea mai săracă din Europa şi nu deţine controlul asupra întregului său teritoriu. După câteva starturi ratate, actualele alegeri parlamentare ar putea însemna, pentru basarabeni, noul început aşteptat de prea multă vreme.
După câţiva ani de lupte politice pentru suveranitate şi recunoaşterea limbii române „cu scriere latină", eşecul loviturii de stat de la Moscova, din august 1991, a adus, oarecum pe neaşteptate, independenţa Republicii Moldova. Însă una limitată.
Războiul sângeros din Transnistria le-a oferit trupelor ruseşti un pretext legal pentru a rămâne, pe termen nedefinit, pe teritoriul moldovenesc.
Liberalizarea preţurilor şi tranziţia spre economia de piaţă, iniţiate de guvernele reformatoare ale lui Mircea Druc şi Valeriu Muravschi, s-au tradus prin hiperinflaţie şi o criză economică severă care a aruncat majoritatea populaţiei în sărăcie.
Republica Moldova s-a instalat astfel, în poziţia de cea mai săracă ţară a Europei. Consecinţele politice nu s-au lăsat aşteptate: alegerile din 1994 au marcat frânarea elanului naţionalist pro-românesc, iar după câţiva ani fostul prim-secretar al Partidului Comunist şi colaborator al lui Gorbaciov, Petru Lucinschi, a fost ales preşedinte.
În 2001, Partidul Comunist a ajuns la putere, iar liderul său Vladimir Voronin a fost ales preşedinte. Abia în 2009 pro-occidentalii au obţinut în Parlament o poziţie egală cu a comuniştilor. Acuzaţiile de fraudă electorală lansate de pro-europeni au dus atunci la izbucnirea unei revolte înăbuşită sângeros. Dar comuniştii au pierdut puterea la alegerile anticipate din aprilie anul trecut. Acum, la noile alegeri anticipate, e din nou incertitudine, pentru că niciun partid nu pare să se detaşeze în câştigător.
