Antena 3 CNN Externe O unitate navală rusă de luptă a efectuat exerciţii tactice cu muniţie reală în Mediterană

O unitate navală rusă de luptă a efectuat exerciţii tactice cu muniţie reală în Mediterană

<1 minut de citit Publicat la 12:53 11 Aug 2012 Modificat la 12:53 11 Aug 2012
O unitate navală rusă de luptă a efectuat exerciţii tactice cu muniţie reală în Mediterană
Foto: INTACT Images/EPA
O unitate navală interarme rusă de luptă, aflată într-o misiune de antrenament în Mediterana, a efectuat joi şi vineri exerciþii tactice cu muniţie reală, a anunţat Ministerul rus al Apărării, relatează RIA Novosti în pagina electronică de sâmbătă.
   
Din această unitate fac parte trei nave de asalt de tip amfibie, două fregate din clasa Neustraşimi, un distrăgotor din clasa Udaloi şi două nave de susţinere din cadrul flotelor ruse Nordică, a Balticii şi Mării Negre.
   
"În ultimele două zile (joi şi vineri), unitatea comună a efectuat exerciţii, inclusiv manevre de luptă cu artileria şi sistemele de rachete de la bord", a anunţat ministerul vineri.
   
Navele de război urmează să se îndrepte spre baza navală de la Novorossiisk, în urma unui antrenament suplimentar în zona centrală a Mediteranei, programate pentru mai târziu, luna aceasta.
   
Contrar unor informaţii de presă, această unitate nu va ajunge la instalaţia rusă de aprovizionare şi mentenanţă din portul sirian Tartus, scrie RIA Novosti, fără să facă vreo precizare suplimentară.

×
x close