Papa Francisc a desemnat o femeie în echipa sa de consilieri. Tânăra de 30 de ani este italiancă şi, la doar câteva zile de la numire, a devenit un personaj controversat. Au atras atenţia fotografiile sale topless, dar şi bârfele de la Vatican, pe care le-a postat pe contul ei de Twitter.
Francesca Chaouqui a devenit de curând PR-ul papei Francisc. Italianca de 30 de ani, care are un tată marocan, este unul dintre consilierii care trebuie să ajute la reformarea politicilor economice şi financiare.
Nu pregătirea ei a atras atenţia, ci fotografiile pe care chiar ea le-a postat pe internet. În special pictorialul în care Francesca a pozat topless, alături de iubitul său.
Cercurile conservatoare de la Vatican au comentat nemulţumite şi când au fost aduse la cunoştinţa publicului larg mesajele postate pe Twitter de PR-ul papei. Într-unul dintre mesaje, Francesca anunţa că precedecesorul lui Francisc, papa Benedict, are leucemie.
Tot ea l-a numit corupt pe Cardinalul Tarcisio Bertone, Secretarul de Stat al Vaticanului.
Zilele trecute, un fost ministru de Finanţe al Italiei a anunţat că o dă în judecată pe Francesca Chaouqui, pentru un alt mesaj postat de ea pe Twitter, în care-l făcea gay. În replică, italianca şi-a închis contul de Twitter. "Nu sunt îngrijorată, pentru că Sfântul părinte nu e îngrijorat", a transmis ea presei, semn că papa Francisc pare să nu ia în seamă scandalul.