O româncă în vârstă de 22 de ani, şoferiţă de camion, şi-a pierdut viaţa marţi într-un grav accident de circulaţie, pe o autostradă din Spania. Alte patru persoane au fost rănite. Şase camioane de mare tonaj au fost implicate într-o ciocnire în lanţ, după ce şoferul primului dintre ele a încercat să evite o maşină parcată neregulamentar.
Accidentul s-a produs pe o autostradă din apropierea oraşului catalan Girona, pe sensul de circulaţie spre graniţa franceză. Potrivit presei spaniole, românca decedată, identificată doar cu numele de Georgeta P. se afla la volanului unui camion, ultimul dintr-o coloană de şase vehicule.
La originea accidentului s-a aflat un autoturism cu număr german, oprit chiar în mijlocul şoselei din cauza unei defecţiuni. Şoferul unui camion de mare tonaj a frânat brusc, pentru a nu lovi maşina oprită. Camionul a fost, însă, percutat de cele cinci care-l urmau şi care, din cât se pare, nu respectau distanţa minimă legală.
Alţi patru oameni au fost răniţi iar unul este în stare gravă. Potrivit unor relatări neconfirmate de poliţişti, bărbatul grav rănit ar fi de asemenea român. El ar fi, de fapt, soţul femeii decedate şi s-ar fi aflat alături de ea în cabina ultimului camion implicat în accident. Autostrada a rămas închisă timp de câteva ore iar poliţia a deviat circulaţia pe alte trasee.
Antena 3