Antena 3 CNN Externe O puternică furtună de zăpadă îşi croieşte drum spre Washington. Peste 2.600 de zboruri au fost anulate

O puternică furtună de zăpadă îşi croieşte drum spre Washington. Peste 2.600 de zboruri au fost anulate

1 minut de citit Publicat la 09:19 06 Mar 2013 Modificat la 09:19 06 Mar 2013
O puternică furtună de zăpadă îşi croieşte drum spre Washington. Peste 2.600 de zboruri au fost anulate
Foto: Agerpres/AP
Viscolul care a afectat mai multe state din nordul SUA şi se îndrepta spre capitala Washington a determinat anularea a aproximativ 2.600 de zboruri şi închiderea a sute de şcoli, făcând drumurile impracticabile în numeroase regiuni, informează AFP.
   
Peste zece state, din Minnesota (nord) până în Virginia (est), se aflau pe traiectoria acestei furtuni care a antrenat ninsori abundente în Montana, în nord-vestul ţării, unde stratul de zăpadă a ajuns la 60 de centimetri.
   
Cel puţin patru persoane au murit în accidente pe străzile şi autostrăzile acoperite de zăpadă sau polei, potrivit presei locale.
   
"Sunt aşteptate cantităţi impresionante de zăpadă, care vor face deplasările periculoase", au avertizat serviciile americane de meteorologie, sfătuind populaţia să nu se deplaseze decât în caz de urgenţă.
   
Furtuna a ajuns marţi seara în oraşul Chicago (Illinois, nord), unde este aşteptat un strat de zăpadă de 30 de centimetri. Peste 900 de zboruri au fost anulate pe aeroportul O'Hare din oraş, una dintre cele mai importante platforme aeroportuare americane, iar alte 260 pe un alt aeroport din Chicago.
   
Peste 100 de zboruri au fost, de asemenea, anulate la Minneapolis, în Minnesota (nord), potrivit site-ului specializat FlightAware.
   
Mai mult, 1.162 de zboruri prevăzute pentru miercuri au fost anulate în aşteptarea furtunii, majoritatea în regiunea capitalei federale Washington.
   
Reuninile ce ar fi trebuit să aibă loc miercuri în Congresul american, din centrul oraşului, au fost anulate ca măsură de precauţie, marţi seara. Unele voturi importante, în special cele legate de bugetul Statelor Unite, au fost amânate pentru după-amiază.
   
"Depresiunea se va transforma într-o furtună şi mai puternică când va ajunge în statele de pe malul Atlanticului", a subliniat Dan Petersen, de la serviciile naţionale de meteorologie.
   
"Ar putea fi ninsori abundente, care ar putea conduce la ruperea crengilor copacilor sau a liniilor de înaltă tensiune", a adăugat el.
   
La Washington este preconizat un strat de 10-20 de centimetri de zăpadă.
   

×
x close