Răpit din braţele mamei în timpul dictaturii militare, un argentinian a cunoscut-o pe cea care i-a dat viaţă după aproape patru decenii. Bebeluşul a fost smuls de lângă mama lui imediat ce aceasta i-a dat naştere, într-o închisoare militară. A simţit, însă, toată copilăria, că de fapt nu face parte din familia în care a crescut şi tot el a fost cel care a început căutările.
Faţă în faţă după 39 de ani, mama şi fiul şi-au stăpânit, cu greu, lacrimile. Acum, de fericire. Pentru Sara, faptul că a avut un băiat a fost cel mai bine păstrat secret din viaţă. Prizonier politic în perioada 1975-1976, femeia a născut în închisoare, iar copilul a fost dat unei familii care simpatiza cu regimul comunist. La data eliberării a fost ameninţată că dacă va spune cuiva, cele două fiice pe care le mai avea vor plăti scump.
Mario Bravo a cerut ajutorul unei organizaţii ca să îşi găsească mama. Bărbatul spune că avea dubii asupra identităţii sale încă din copilărie. Aşa că ajuns la maturitate a făcut totul ca să afle adevărul. Aproximativ 500 de copii au fost luaţi de lângă părinţii lor în perioada 1976 - 1983, cât timp Argentina a fost condusă de junta militară.
Ca să ajute familiile să se regăsească, o organizaţie a creat o bancă de ADN. Mario este al 119-lea copil care a fost regăsit în ultimii ani, iar membrii asociaţiei spun că nu se vor opri.