Antena 3 CNN Externe O petiţie privind IEŞIREA Austriei din UE va fi dezbătută în Parlament

O petiţie privind IEŞIREA Austriei din UE va fi dezbătută în Parlament

<1 minut de citit Publicat la 18:10 03 Iul 2015 Modificat la 18:10 03 Iul 2015
parlament.jpg
Foto:parlament.gv.at
O petiţie care prevede organizarea unui referendum privind ieşirea Austriei din Uniunea Europeană a fost semnată de 261.159 de cetăţeni austrieci, informează ediţia austriacă a publicaţiei The Local, fiind necesare 100.000 de semnături suplimentare.
 
Cei 261.159 de cetăţeni care susţin petiţia reprezintă 4,12% din electorat. În aceste condiţii, petiţia mai are nevoie de încă 100.000 de semnături pentru a fi discutată în Parlament. Cea mai mare susţinere a petiţiei s-a înregistrat în provinciile Lower Austria (5,18%)  şi Carinthia (4,85%).
 
Petiţia a fost iniţiată de Inge Rauscher, o translatoare în vârstă de 66 de ani, care a lansat o solicitare similară în 2000. Petiţia nu a ajuns să fie dezbătută în Parlament pentru că nu a întrunit numărul necesar de semnături, fiind susţinută doar de 3,35% din electorat.
 
Inge Rauscher şi-a exprimat constant dezacordul privind intrarea Austriei în Uniunea Europeană încă de la semnarea acordului de apartenenţă. Alături de susţinătorii săi, ea este de părere că situaţia în Austria ar fi mai bună punct de vedere economic, social şi al mediului dacă ţara nu ar fi membru al UE. 
 
Rauscher pune pe seama crizei financiare din Grecia numărul mare de susţinători ai petiţiei, considerând că este "un rezultat extraordinar".
 

×
x close