Un îngrijitor american care fusese în Sierra Leone va fi plasat duminică sub observaţie într-un spital din Nebraska (centrul Statelor Unite), după ce a fost expus la virusul Ebola, a anunţat sâmbătă o sursă medicală, citată de
AFP.
Pacientul, a cărui identitate nu a fost comunicată, va ajunge la spital duminică pe cale aeriană pentru a fi supravegheat şi eventual pentru a primi tratament.
"Acest pacient a fost expus la virus dar nu este bolnav şi nu este contagios", a declarat doctorul Phil Smith, directorul medical al unităţii specializate Nebraska Medical Center.
"Vom lua totuşi toate măsurile de precauţie adecvate. Pacientul va fi pus sub observaţie în aceeaşi cameră folosită pentru tratarea primilor trei pacienţi şi va fi controlat atent pentru a vedea dacă apare boala", a declarat el.
Nebraska Medical Center, instituţie echipată special pentru a îngriji bolnavii infectaţi cu Ebola, a tratat deja trei astfel de pacienţi. Doi au supravieţuit dar al treilea, un medic din Sierra Leone, rezident american care lucra la spitalul Connaught din Freetown, a decedat în noiembrie.
Epidemia de febră hemoragică a provocat într-un an cel puţin 7.890 de morţi dintr-un total de 20.171 de cazuri înregistrate în cele trei ţări cele mai afectate, Guineea, Liberia şi Sierra Leone, potrivit ultimului bilanţ al Oganizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).