Aproape 180.000 de dolari - atât costă o oră de zbor cu aeronava prezidenţială americană Air Force One, în anul fiscal 2012, a declarat maiorul Michelle Lai, potrivit
ABC News.
În această sumă, de 179.750, sunt incluse combustibilul, consumabilele de zbor, reparaţiile şi întreţinerea aeronavei şi a motorului.
Salariile piloţilor şi ale însoţitorilor de bord nu sunt incluse, având în vedere că acestea se plătesc indiferent dacă avionul este folosit sau nu.
Prin urmare, deplasarea efectuată joi de preşedintele Barack Obama în statul Florida ar fi costat cel puţin 674.000 de dolari numai pentru zborul Air Force One, mai arată sursa citată. În acest stat, preşedintele a susţinut un discurs despre proiectul de buget, apoi a participat la trei reuniuni de strângere de fonduri.
Deplasarea de trei zile săptămâna trecută, în trei state, care a inclus două evenimente oficiale şi opt de strângere de fonduri, la care campania preşedintelui a colectat peste opt milioane de dolari, a generat costuri de zbor de 2,1 milioane de dolari.
În ceea ce priveşte proporţia acestor costuri acoperită de campania electorală a lui Obama, experţii spun că legislaţia este foarte neclară, iar practica rambursării ţine într-o anumită măsură de "onoare". Campania lui Obama a rambursat până acum peste 1,5 milioane de dolari pentru călătorii în acest ciclu electoral, potrivit datelor Comisiei Electorale Federale.
Conform regulilor, costurile călătoriilor oficiale ale preşedintelui sunt suportate de contribuabili, în timp ce deplasările politice sunt achitate de comisia de campanie a candidatului. Atunci când călătoriile au dublu scop, oficial şi politic, costurile trebuie împărţite.