Luna trecută, revista Esquire publica un interviu cu un bărbat prezentat sub anonimat ca fiind "trăgătorul" care l-a ucis pe liderul al-Qaida la locuinţa sa din Abbottabad (Pakistan) în noaptea de 1 spre 2 mai 2011.
Militarul a povestit că a fost singurul care a pătruns în camera acestuia de la al treilea etaj şi l-a ucis cu trei gloanţe în cap.
”I-am văzut creierii împrăştiaţi pe faţă”. Mărturia ŞOCANTA a celui care l-a ucis pe bin Laden
Conform postului de televiziune CNN, această poveste este falsă, "trăgătorul" nefiind cel care l-a ucis pe Ben Laden.
Peter Bergen, consultant al CNN şi specialist în ceea ce priveşte al-Qaida, susţine că povestea "trăgătorului" este o "mare prostie".
Potrivit lui Peter Bergen, trei soldaţi Seals ar fi ajuns la cel de-al treilea etaj, printre care "trăgătorul" prezentat de Esquire şi Matt Bisssonette, soldatul care a relatat deja o primă variantă a acestei nopţi sub pseudonimul Mark Owen în controversatul volum, "No Easy Day".
Ben Laden ar fi scos capul pe uşă, iar primul Seal - nici "trăgătorul", nici Bissonette - i-ar fi tras atunci un glonţ în cap, afirmă Peter Bergen.
Relatarea consultatului CNN se apropie de cea a operaţiunii descrisă de Bissonette în cartea sa.
Povestea "trăgătorului" din Esquire ar fi deranjat puternic membri aceste unităţi de elită, care aveau instrucţiuni de a nu "vorbi cu nimeni", mai spune Bergen.
Navy Seal-ul care a făcut aceste declaraţii pentru CNN povesteşte, de asemenea, că "trăgătorul" a fost expulzat din echipă deoarece avea tendinţa de a se lăuda cu faptele sale.
Citeşte şi:
Un document găsit în casa lui Osama ben Laden prezintă strategia Al-Qaida de a ataca Europa şi SUA