Ediţia regională a cotidianului Corriere della Sera scrie că accidentul a avut loc pe Autostrada A1, în nordul Italiei, în apropierea localităţilor Sasso Marconi şi Rioveggio.
O autoutilitară condusă de un italian a lovit lateral, în depăşire, un TIR, primul vehicul răsturnându-se şi blocând total autostrada. Un român în vârstă de 50 de ani, pasager în autoutilitară şi rezident în Italia, a murit pe loc în accident.
Şoferul autoutilitarei a fost rănit în accident, iar cel al TIR-ului a scăpat cu răni uşoare, notează Corriere della Sera.
Din cauza accidentului, pe autostradă s-au format coloane de şase kilometri, circulaţia fiind reluată treptat.