"Guvernul are în mâinile sale mijloacele de a evita (această grevă). Nu renunţ la grevă întrucât societatea are dreptul la autoapărare. Dacă Guvernul ne obligă, şi mi-e teamă că este pe cale de a face acest lucru, va fi inevitabil ca aceasta să se producă", a afirmat Toxo, potrivit AFP.
Apreciind că unitatea sindicală este "absolut indispensabilă", el a afirmat totodată că sindicatul se va întâlni cu alte organizaţii sindicale şi cu societatea civilă "pentru a organiza o reacţie fermă din partea cetăţenilor".
Nemulţumirea creşte în Spania după anunţarea miercuri de către şeful Guvernului, Mariano Rajoy, a unei noi cure de austeritate de 65 de miliarde de euro care afectează întreaga societate, în special prin creşterea TVA.
De la anunţarea noului plan, funcţionarii şi-au intensificat reuniunile. Aceştia nu au agreat eliminarea primei de Crăciun, reducerea numărului de zile libere (în afara sărbătorilor legale) după ce le-au fost reduse salariile cu 5% în 2010 şi îngheţate ulterior.
CCOO şi UGT au anunţat la rândul lor o zi de proteste pentru joi.
Câteva mii de persoane, printre care numeroşi funcţionari, s-au adunat duminică, pentru a manifesta în centrul Madridului, împotriva celor mai recente măsuri de austeritate decise de guvernul conservator.
Noile măsuri de austeritate se înscriu într-un calendar ce vizează economisirea a 65 de miliarde de euro până în 2014.