Antena 3 CNN Externe Un iaht cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. 17 persoane sunt dispărute

Un iaht cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. 17 persoane sunt dispărute

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 14:47 25 Noi 2024 Modificat la 18:05 25 Noi 2024
GettyImages-925066016
Iahtul îi transporta pe turiștii care urmau să facă scufundări / sursă foto: Getty Images

Un iaht în care se aflau 45 de persoane s-a scufundat în Marea Roșie. Autoritățile egiptene au anunțat că 28 de persoane au fost salvate, iar alte 17 sunt date dispărute. Misiunea de căutare continuă, potrivit BBC.

Nava The Sea Story a plecat sâmbătă dintr-un port de lângă Marsa Alam, având la bord 31 de turiști și 14 membri ai echipajului, potrivit sursei citate.

Nava îi transporta pe turiștii care urmau să facă scufundări. Un semnal SOS a fost primit la ora locală 5:30, au anunțat autoritățile egiptene. 

Echipele de intervenție au găsit supraviețuitori

Generalul-maior Amr Hanafi a precizat că supraviețuitorii au fost descoperiți în zona Wadi el-Gemal, aflată la sud de Marsa Alam, și că aceștia au fost transportați cu aeronave către spital, acolo unde beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, el a menționat că nava de război El Fateh din cadrul Marinei Egiptene, împreună cu aeronave militare, își intensifică operațiunile pentru a găsi persoanele dispărute.

Marsa Alam, o destinație preferată de turiști pe coasta sudică a Mării Roșii din Egipt, este înconjurată de locuri de scufundări de renume mondial, inclusiv recife de corali spectaculoase.

×
x close