Potrivit Agerpres, presa rusă a relatat iniţial că 11 marinari s-ar afla la bordul navei, însă ulterior s-a aflat că trei dintre ei nu au putut să plece în această cursă din motive de sănătate.
Nava a fost angajată de Polymetal să transporte cele 700 de tone de minereu de aur de la un depozit la altul, unde urmau să fie procesate, scrie AP.
Conform aceleiaşi surse, un purtător de cuvânt al companiei a fost contactat luni, dar nu a putut estima valoarea încărcăturii.
Înaintea dispariţiei, nava a trimis semnale de urgenţă, în timp ce naviga între oraşul de coastă Neran şi Insula Feklistov.
Echipajele trimise pentru salvarea cargoului cu minereu de aur continuă căutările, de duminică dimineaţă, dar deocamdată, fără niciun rezultat.
Căutările sunt dificile şi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Elicopterele nu pot fi antrenate în operaţiunea de căutare din cauza vântului puternic şi a viscolului, precizează Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă pe site-ul său oficial.
La căutări participă trei nave maritime, urmând ca, atunci când vremea se va îndrepta, să fie angrenate şi două elicoptere.