Antena 3 CNN Externe O ministră, victima hackerilor pe rețelele sociale. Escrocii au promovat pe contul ei o falsă criptomonedă și au cerut bani oamenilor

O ministră, victima hackerilor pe rețelele sociale. Escrocii au promovat pe contul ei o falsă criptomonedă și au cerut bani oamenilor

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 16:45 15 Apr 2025 Modificat la 16:45 15 Apr 2025
Femeie ține în mână un smartphone
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Contul oficial de Twitter al ministrei britanice Lucy Powell a fost spart, marți, hackerii promovând, în mai multe postări, o falsă criptomonedă și îndemnând oamenii să-și investească banii, relatează Politico.

Lucy Powell, ministru pentru Camera Comunelor în guvernul britanic, a părut că publică un tweet de promovare al unei criptomonede, marți. În postare era promovată așa-zisa „House of Commons Coin ($HCC)”, despre care se susținea că este „o criptomonedă a comunității care va aduce puterea poporului pe blockchain”.

„Transparență. Participare. Încredere”, se mai adăuga în postarea escrocilor.

Într-o altă postare, hackerii susțineau că e vorba de „o criptomonedă oficială a Camerei Comunelor” care este live și în care se poate investi. Alături de mesaj a fost publicată și o adresă de contact.

Între timp, ambele postări au fost șterse.

Purtătorul de cuvânt al lui Powell a transmis, ulterior: „Contul personal de X al lui Lucy Powell a fost spart, în această dimineață. Au fost făcuți pași pentru a resecuriza contul și pentru a șterge postările înșelătoare”.

Ulterior, un purtător de cuvânt al Parlamentului UK a precizat, de asemenea: „Luăm foarte în serios securitatea cibernetică. Le dăm sfaturi utilizatorilor – inclusiv parlamentarilor – pentru a-i face conștienți de riscuri și de cum își pot gestiona siguranța digitală, însă nu putem comenta cu privire la detalii specifice pe politici de securitate cibernetică”.

Powell nu este singura persoană publică victimă a unor hackeri care promovează criptomonede. În februarie, jurnalistului BBC Nick Robinson i-a fost furat contul de Twitter, de pe el postându-se apoi, tot un mesaj de promovare a unei false criptomonede.

×
x close