Cinci persoane au murit şi alte zeci au fost rănite după ce o maşină-capcană a explodat într-un bastion al organizaţiei Hezbollah, din sudul capitalei libaneze, Beirut.
Postul de televiziune Al-Manar transmite că explozia s-a petrecut în cartierul Haret Hriek. Agenţia naţională libaneză de ştiri a confirmat această informaţie: "Un terorist sinucigaş a detonat explozibilul pe care îl avea în maşina sa".
Al-Manar precizează că atentatul terorist a avut loc pe o stradă comercială foarte populată la acea oră, scena fiind aceeaşi cu cea aleasă de atentatorii de la începutul lunii ianuarie.