Mai mulţi astronomi francezi şi britanici susţin că au descoperit o nouă galaxie, reprezentând cel mai vechi şi mai îndepărtat obiect observat vreodată în Univers. Cercetătorii au studiat lumina emisă de această galaxie în urmă cu 13 miliarde de ani, la 600 de milioane de ani după Big Bang, informează AFP.
După ce au călătorit prin spaţiu cu viteza luminii, timp de peste 13 miliarde de ani, razele ultraviolete emise de una dintre primele galaxii au fost captate de telescoapele terestre, oferind noi informaţii despre "copilăria" Universului, spun oamenii de ştiinţă.
Matthew Lehnert, de la Observatorul din Paris, a confirmat vârsta acelei galaxii, după ce el şi colegii săi au analizat fasciculele de lumină emise.
Până în prezent, cu ajutorul telescopului Hubble au fost descoperite cinci galaxii foarte îndepărtate, dintre care două urmează să fie monitorizate astfel încât să fie determinată vârsta lor precisă.