Presa de la Havana a difuzat noi fotografii ale fostului preşedinte Fidel Castro, primele după o pauză de două luni. Imaginile au fost surprinse la întâlnirea lui Fidel cu preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, la care presa străină nu a avut acces. Fostul lider cubanez a suspendat, mai bine de o lună, publicarea articolelor în presă şi pe Internet, ceea ce a alimentat noi speculaţii asupra agravării sănătăţii sale.
În noul mesaj apărut zilele trecute, Fidel evocă, pentru prima dată, eventualitatea morţii sale. ?Am avut rarul privilegiu de a urmări desfăşurarea evenimentelor o lungă perioadă de timp. Nu mă aştept să mai am acest privilegiu peste patru ani, când Obama îşi va încheia primul mandat prezidenţial?, a spus Castro.
Fidel Castro s-a retras de la putere acum un an şi jumătate, din cauza unei grave maladii.
Sursa foto: news.bbc.co.uk
Antena3.ro