O adolescentă din Marea Britanie a recurs la un gest ieşit din comun pentru a o face pe mama ei să renunţe la alcool. Ea a pozat-o pe mama ei beată, alături de o sticlă de votcă, apoi i-a arătat fotografia. Iar metoda a avut efect, relatează
Daily Mail. Samm Veevers,
în vârstă de 45 de ani, obişnuia să consume zilnic un litru de votcă.
Mamă a trei copii adolescenţi,
femeia a
căzut în patima alcoolului în urmă cu opt ani, când i-a murit tatăl.
Din cauza dependenţei ei,
britanica a rămas fără soţ şi fără cei trei copii ai ei, care au fost încredinţaţi bărbatului. "Uneori, eram beată zece zile în continuu. Nu mă gândeam niciodată că fac rău familiei mele, beam doar ca să uit de necazuri. Timp de un an, nu am urcat niciodată în dormitor, pur şi simplu trăiam pe canapea",
mărturiseşte femeia.
Britanica era vizitată
ocazional de fiica ei, care făcea curat prin casă. La un moment dat, Hannah i-a făcut mamei sale,
apoi i-a arătat-o. "Mi-a arătat fotografia şi m-a implorat să nu mai beau, mi-a spus că nu vrea să mă înmormânteze. Am decis să fac o schimbare în viaţa mea.
În urmă cu zece ani, aveam o casă, un soţ iubitor şi trei copii extraordinari. Dependenţa
mi-a distrus viaţa”.