Valerie Plame Wilson, o fostă agentă CIA, a lansat o campanie de finanţare participativă pentru a cumpăra acţiunile Twitter, pentru a-i putea interzice accesul preşedintelui american Donald Trump la instrumentul său favorit de comunicare.
“Donald Trump a făcut multe lucruri îngrozitoare pe Twitter. Tweeturile sale, care încurajau susţinătorii supremaţiei rasei albe sau care îndemnau la violenţă împotriva jurnaliştilor, fac rău acestei ţări şi locuitorilor săi. Însă ameninţarea Coreei de Nord cu un război nuclear ne face să trecem la o nouă etapă, periculoasă. Contul său trebui închis”, a explicat ea pe platforma de finanţare participativă "GoFundMe".
Potrivit News.ro, planul său este simplu, dar aproape imposibil de realizat : să strângă miliarde de dolari pentru a cumpăra acţiuni Twitter, apoi să exercite presiuni asupra companiei pentru a suspenda contul preşedintelui.
Lansată săptămâna trecută, campania a generat până miercuri puţin peste 6.000 de dolari. Acţiunile Twitter valorau miercuri 16,77 dolari fiecare pe Wall Street, astfel că valoarea grupului era de 12,37 miliarde de dolari.