O fetiţă de șapte ani din Guatemala care a traversat ilegal frontiera dintre Mexic şi Statele Unite împreună cu tatăl ei a murit la scurt timp după ce a fost luată în custodie de autorități.
Fetiţa, care a sosit în Statele Unite săptămâna trecută cu un grup de imigranţi, a murit de „deshidratare şi din cauza stării de şoc”, scrie washingtonpost.com.
Ea nu băuse apă şi nu mâncase de câteva zile.
Micuța a fost transportată cu elicopterul la spital, unde a decedat.
Peste 5.000 de soldați sunt în prezent staţionaţi de-a lungul frontierei dintre SUA şi Mexic, pentru a susţine paza de frontieră.
Migranţii, majoritatea din Honduras, fug de sărăcie şi violenţă.