O femeie a fost grav rănită într-un atac cu arbaletă în Franţa, însă viaţa ei nu mai este în pericol, a anunţat miercuri procuratura, care a cerut arestarea provizorie a trei suspecţi, printre care soţul victimei și amanta însărcinată a acestuia, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Femeia în vârstă de 32 de ani a fost descoperită de pompieri la domiciliul ei din regiunea pariziană, „singură, cu o săgeată înfiptă în tâmplă", în cursul nopţii de duminică spre luni, a precizat parchetul.
Luni, soţul ei în vârstă de 40 de ani, amanta sa de 21 de ani şi un prieten de 48 de ani au fost reţinuţi de poliţie.
„Ultimele investigaţii şi audieri au permis să se stabilească mai ales că (...) faptele s-ar fi putut produce într-un context de resentimente şi gelozie", a mai spus parchetul, precizând că tânăra de 21 de ani este însărcinată.
Cei trei suspecţi au recunoscut „în general" faptele, precizează sursa, „însă au oferit explicaţii confuze asupra motivelor şi intenţiilor lor".
Potrivit unei surse judiciare, victima, la fel ca cei trei suspecţi, lucrează într-o structură care angajează lucrători cu dizabilităţi.
Potrivit primelor examinări psihiatrice, cei trei acuzaţi suferă de tulburări psihice „care le-au afectat 'moderat' discernământul", a precizat procuratura.
„Ei ar fi intenţionat să atace şi membri ai familiei victimei", a mai spus sursa citată.
Procuratura a deschis miercuri o anchetă judiciară pentru tentativă de asasinat, arbaleta şi săgeţile fiind achiziţionate „în urmă cu mai bine de o lună de către soţ şi amanta sa".