Un bărbat, însoțit de soția și fiul său de 19 luni, s-a urcat într-un avion al companiei American Airlines și se pregăteau de decolare. Aceștia se îndreptau spre Detroit, dar au fost evacuați din aeronavă fiindcă mai mulți pasageri s-au plâns de mirosul lor corporal.
„Dintr-o dată, ne-au dat jos, au închis poarta și ne-au spus ‘Scuze, domnule, câțiva pasageri s-au plâns de mirosul dumneavoastră corporal și nu vă lăsăm să mai urcați în avion'”, a povestit Yossi Adler, conform WPLG News.
Mai mult decât atât, familia nici nu și-a mai primit bagajele din avion.
„Nu avem niciun miros corporal. Nu este nimic în neregulă cu noi”, a mai spus bărbatul.
Acesta e de părere că motivul real pentru care au fost evacuați din avion e că sunt evrei.