O elevă de 14 ani a fost înjunghiată în gât cu o foarfecă după ce a fost atacată de o gașcă de 15 adolescenți. Fata a fost dusă de urgență la spital și a supraviețuit, iar unul dintre agresori, o altă fată de 16 ani, a fost arestată. Atacul a avut loc marți în localitatea Coventry din Marea Britanie.
Victima a fost urmărită de grupul de tineri și bătută iar în timpul busculadei a fost tăiată cu foarfeca în zona gâtului. Agresorii au fugit iar copila a fost găsită abandonată pe peluza din fața unei case.
Martorii atacului spun că totul s-a întâmplat marți seară, în jurul orei locale 18.30.
„Vreo 15 puști au sărit pe o fată. Au lovit-o cu pumnii iar unul dintre ei a înjunghiat-o. A fost rănită la gât și la o mână. Oamenii s-au panicat apoi pentru că sângera abundent de la rana din gât” a declarat unul dintre vecini, scrie libertatea.ro.