Deputata italiană a mers la închisoarea în care sunt deţinuţi românii. Situaţia în care aceştia se află este foarte gravă.
"Mai întâi vreau să spun că am mers la închisoarea Rebibbia în urma unor semnalări care mi-au venit din interiorul închisorii, privind bătăile la care au fost supuşi cei români arestaţi. (...) După ce am verificat că unii dintre românii arestaţi aveau ochii negri, că unul schioapătă, că altul fusese lovit la sold şi la picioare, am făcut o interpelare parlamentară şi aştept un răspuns de la ministrul Justiţiei", a declarat Rita Bernardini.
Pentru că a luat apărarea românilor din închisoare şi a invocat respectarea drepturilor deţinuţilor, Rita Bernardini primeşte ameninţări de la italieni.
"Am primit într-adevăr mii de mesaje pe adresa de mail. Am primit insulte, ameninţări. Anumite persoane au publicat pe internet adresa mea de mail, numărul meu de mobil, iar cineva a scris că în curând îmi va afla şi adresa de acasă", a mai afirmat aceasta.
Deputata continuă să primească plângeri în legătură cu abuzurile la care gardienii din închisoare îi suspun pe români. Ea a făcut o interpelare parlamentară şi aşteaptă acum răspuns.
În ultima perioadă, în Italia, în special la Roma şi împrejurimi, au avut loc numeroase atacuri la adresa imigranţilor, cele mai multe împotriva românilor. Unii dintre ei au fost bătuţi. Mai multe magazine ai căror proprietari erau români au fost vandalizate.
Antena 3