Sherine Abdel Wahab, cunoscută cu numele de scenă Sherine, a fost trimisă în judecată anul trecut, după ce a făcut o afirmaţie despre fluviul Nil, în timpul unui concert pe care l-a susţinut în Emiratele Arabe Unite. Ea ar fi sugerat că dacă este consumată, apa din Nil poate duce la îmbolnăvire, potrivit surselor judiciare.
Acest anunţ a fost făcut în noiembrie după ce Sindicatul Muzicienilor din Egipt a transmis că îi va interzice cântăreţei să susţină concerte în ţară.
Mai mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare au distribuit un videoclip în care un fan este suprins în timp ce îi cere artistei să cânte melodia ei, „Have you drunk from the Nile" (Ai băut din Nil?, n.r.). „O să te îmbolnăveşti de bilharziază”, a răspuns ea, referindu-se la parazitul aflat în apă pentru combaterea căruia Egiptul se luptă de mai multe decenii, informează news.ro.
„Bea apă Evian, este mai bine”, a glumit ea, referindu-se la un brand de apă îmbuteliată.
Potrivit Sindicatului Muzicienilor, comentariile artistei reprezintă „o ridiculizare nejustificată la adresa dragului nostru Egipt”.
Ulterior, Abdel Wahab a publicat un mesaj pe platforma de socializare Facebook în care a precizat că acel concert a avut loc în urmă cu mai mult de un an.