Antena 3 CNN Externe O bombă americană din Al Doilea Război Mondial a explodat pe un aeroport din Japonia și l-a scos din funcțiune

O bombă americană din Al Doilea Război Mondial a explodat pe un aeroport din Japonia și l-a scos din funcțiune

A.I.
1 minut de citit Publicat la 13:41 02 Oct 2024 Modificat la 13:41 02 Oct 2024
explozie pe un aeroport din Japonia
Explozia produsă miercuri dimineață pe un aeroport regional din Japonia a dus la anularea a zeci de zboruri. Sursă foto: X@Currently_JAPAN

O explozie semnalată pe un aeroport regional din Japonia a provocat anularea a zeci de zboruri, relatează, miercuri, Agerpres.

Incidentul s-a produs la aeroportul Miyazaki de pe insula Kyushu, situată în sudul arhipelagului nipon.

Serviciul de pompieri a comunicat că a primit la ora locală 07:59 un apel de la aeroport în care se raporta un incident însoțit de o degajare de fum.

Imaginile difuzate de canalele japoneze de știri arătă un nor de praf ridicat în urma unei detonații produse pe o cale de rulare a complexului aeroportuar.

Nu au fost raportate persoane rănite, însă incidentul a condus la anularea a 55 de zboruri care ar fi trebuit să transporte 3.400 de pasageri. Oficialii aeroportului au confirmat că o parte a căii de rulare a fost distrusă de explozie.

Aeroportul Miyazaki a servit drept bază pentru piloții kamikaze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, zeci de avioane decolând de aici în misiuni sinucigașe.

În 2009 și 2011, mai multe bombe lansate de aviația Statelor Unite în cea de-a doua conflagrație mondială au fost descoperite neexplodate pe un șantier din apropiere.

"După o anchetă condusă împreună cu armata, am ajuns la concluzia că este vorba despre o bombă americană neexplodată", a declarat un oficial japonez din Ministerul Transporturilor în legătură cu evenimentul de miercuri dimineață.

Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon a declarat că aeroportul Miyazaki ar trebui să-şi reia joi operaţiunile.

"Nu există riscul unei a doua explozii, iar poliţia şi pompierii verifică în prezent locul", a spus acest oficial.

×
x close