Patru persoane au fost rănite în explozia unei bombe în noaptea de duminică spre luni în districtul Maltepe din Istanbul, a anunţat luni agenţia turcă de presă Anadolu, citată de Reuters, scrie Agerpres.
Potrivit sursei, persoanele respective au fost rănite de bucăţi de metal provenite de la dispozitivul care a explodat, acesta fiind amplasat sub o pasarelă peste o şosea.
Nu se ştie deocamdată care este starea răniţilor şi cine a plasat bomba, menţionează Reuters.