O arheologă americană, în vârsta de 29 de ani, specializată în epoca vikingă, a murit după ce barca în care se afla s-a răsturnat în mări agitate, în timpul unei expediții de la Insulele Feroe spre Norvegia. Şi, deşi era entuziasmată de acest demers, ea a postat pe blogul destinat documentării călătoriei gânduri de îngrijorare cu privirile la vremea capricioasă din zonă. Trupul ei a fost găsit sub barca răsturnată, scrie BBC.
Karla Dana, arheolog american de 29 de ani, a plecat într-o călătorie care avea drept scop recrearea expedițiilor maritime întreprinse de vikingi, cunoscuți pentru abilitățile lor excepționale în navigație, care le permiteau să călătorească pe distanțe mari pe mare.
Călătoria, efectuată cu nava Naddoddur şi cu un echipaj format din şase persoane a decurs bine timp de aproape trei zile. În a patra zi, însă, echipajul a fost nevoit să trimită un semnal de urgenţă, din cauza unei furtuni violente. Din păcate, ambarcațiunea nu a supraviețuit furiei mării şi s-a răsturnat în cursul ei de la Insulele Feroe spre Norvegia.
Doar cinci persoane au reușit să urce într-o plută de salvare gonflabilă. Acestea au fost ulterior salvate cu elicopterul. Arheoloaga americană Karla Dana a fost dată dispărută. Din păcate, trupul ei a fost găsit prins sub barca răsturnată, în dimineața zilei de miercuri, aproape de locul unde s-a întâmplat tragedia.
Departamentul de Stat al SUA a confirmat decesul „în largul coastelor Norvegiei”, dar a refuzat să ofere mai multe comentarii „din respect pentru intimitatea familiei”.
„Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei și celor dragi persoanei decedate,” a declarat agenția pentru BBC News.
Presa norvegiană a identificat-o pe femeia decedată drept Karla Dana, în vârstă de 29 de ani.
Arheoloaga s-a declarat îngrijorată de această expediție înainte de plecare
Un blog întreținut de grup conține mai multe înregistrări scrise de Dana. Într-o postare care pare să fi fost scrisă înainte de plecarea lor, ea descrie teama față de expediție în timp ce urmărea videoclipuri online despre Marea Nordului.
„Este greu să împiedici entuziasmul să se transforme în frică atunci când vezi acele valuri aruncând în voie mari bărci moderne ca pe niște jucării,” a scris ea în postarea publicată miercuri.
„Dar există o frumusețe sălbatică în Marea Nordului, un memento al puterii brute a naturii, și mă simt incredibil de norocoasă să fac parte din această aventură.”
Societatea Norvegiană de Salvare Maritimă (NSSR) a descris condițiile în care barca s-a răsturnat ca fiind foarte dificile, postând un videoclip cu vânturile puternice și marea agitată la vest de orașul Stad.
Aceasta a menționat că valurile aveau până la 5 metri și vânturile atingeau 40 de noduri.
Cine este arheoloaga Karla Dana
Potrivit profilului LinkedIn al femeii, ea era o arheologă specializată în epoca vikingă, cu experiență anterioară de lucru și studii în Costa Rica, Nicaragua, Panama, Spania, Anglia, Germania, Maroc, China și Taiwan.
În 2023, Dana s-a alăturat filialei din Florida a Explorers Club. Explorers Club este o organizație internațională prestigioasă, fondată în 1904 de exploratori arctici pentru a promova descoperirile științifice și cercetarea.