Incidentul a avut loc miercurea trecută. Fata se afla în gară, în picioarele goale. Când a fost găsită de autorităţi, aceasta era dezorientată. Tot ce le-a spus poliţiştilor este că o cheamă Emilie şi că are 12 ani.
Adolescenta nu avea nici carte de identitate şi nici paşaport. Autorităţile belgiene au aflat, în cele din urmă, numele real al româncei. Fata se numeşte Bianca şi are 16 ani. Pe data de 19 iunie, ea a fugit dintr-un spital din Nice, împreună cu bebeluşul pe care îl născuse.
În prezent, fata se află în grija unui spital de pediatrie din Bruxelles. Autorităţile se ocupă, în continuare, de acest caz, iar copilul nu a fost, deocamdată, găsit.
Antena3.ro