Într-o perioadă marcată de criză și măsuri de austeritate, cele două nunți regale planificate pentru acest an par desprinse din povești, iar cifrele care se vehiculează în jurul ceremoniilor par la fel de fantastice.
Pregătirile pentru nunta regală din Marea Britanie, dintre William și Kate, s-au încheiat. Ceremonia va costa cel puțin 95 de milioane de euro. Rochia de mireasă este estimată la 290.000 de euro, iar decorațiunile florale la 580.000 de euro. Recepția care va urma ceremoniei este estimată la 12 milioane de euro, iar împreună cu măsurile de securitate pentru invitați prețul total se ridică la 82 de milioane de euro, la care se adaugă cheltuielile neprevăzute. Confederația patronală britanică a estimat pierderile din 29 aprilie, decretată drept zi liberă de premierul David Cameron, la 7 milioane de euro.
La Monaco, ceremonia pentru cei 4.000 de invitați are costuri estimate la aproximativ 50 de milioane de euro.
Deși cheltuielile par exorbitante, ele sunt, totuși, justificate. Avantajele economice generate de aceste evenimente urmărite pe tot globul, reprezintă ”o gură de aer curat” pentru economiile celor două state. ”Nunta secolului” care a avut loc în 1981, între prințul Charles și Lady Diana, a adus economiei britanice 2,3 miliarde de lire sterline.
Nunta dintre William și Kate ar putea aduce încasări de peste 700 de milioane de euro pentru Marea Britanie. Evenimentul reprezintă un prilej de câștig pentru turism și pentru comercianții de suveniruri. Cei 600.000 de turiști așteptați să se cazeze la Londra, vor aduce peste 65 de milioane de euro, la care se adaugă 275 de milioane de euro din cheltuielile pe mâncare.
Numărul turiștilor așteptați la Monaco pentru nunta regală din iulie depășește atracția Grand Prix-ului de Formula 1. Cele 2.600 de camere ale hotelurilor vor fi ocupate în totalitate, iar încasările vor fi extrem de importante pentru principat.
Pe lângă veniturile directe, de pe urma celor două evenimente va profita și industria produselor derivate. Farfurii, cești, boluri, tricouri, fulare, șepci și alte produse care se leagă de nunțile regale sunt la mare căutare și se vând, via Internet, și în afara granițelor celor două state.
Pe lângă câștigurile din drepturile de televizare, cuplurile, vor avea de câștigat și de pe urma invitaților care vor participa la ceremonii. Averile celor care se află pe lista de invitați sunt de ordinul miliardelor de euro.