Mattarella a fost parlamentar timp de 25 de ani, de cinci ori a deţinut un portofoliu înm cabinetul e miniştrii de la Roma şi, înainte de alegerea în noua funcţie, el a fost judecător la Curtea Constituţională.
El a a fost susţinut de premierul Matteo Renzi, fiind ales abia în al patrulea tur de scrutin desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, în primele trei tururi nefiind întrunit cvorumul necesar.
În vârstă de 73 de ani, Sergio Mattarella devine astfel cel de-al 12-lea preşedinte al Italiei de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit Constituţiei italiene, preşedintele are un rol mai degrabă simbolic, dar el se poate dovedi important în perioade de instabilitate politică, putând dizolva parlamentul, convoca alegeri şi desemna premierul.
Sicilian de origine, Mattarella are reputaţia unui fost ministru rezervat, dar ferm, a cărui carieră politică a început după ce fratele său, Piersanti, a fost împuşcat mortal de Cosa Nostra, mafia siciliană.