Peste 100 de oameni, voluntari sau turişti din Noua Zeelandă, se luptă pentru a salva 80 de balene pilot care au eşuat pe plaja Golden Bay din South Island, informează
Associated Press.
Un grup iniţial de 30 de balene a eşuat pe plajă, joi, şi, în timp ce salvatorii au reuşit să readucă patru dintre ele înapoi în apă, alte 50 au ajuns pe plajă în timpul mareei.
Oamenii se străduiesc să răcorească animalele cu apă de mare până când reuşesc să le salveze. De joi până vineri până vineri au murit nouă dintre balenele pilot de pe plajă.
Oamenii sunt îngrijoraţi cu privire la soarta animalelor, pentru că, în lipsa unor maree favorabile, acestea nu vor putea fi salvate nici în cursul zilei de sâmbătă.