Antena 3 CNN Externe Nouă regulă pentru cei care călătoresc cu avionul

Nouă regulă pentru cei care călătoresc cu avionul

<1 minut de citit Publicat la 09:25 13 Apr 2018 Modificat la 09:25 13 Apr 2018
Nouă regulă pentru cei care călătoresc cu avionul
Foto: pixabay.com

Cei care călătoresc cu avionul pe teritoriul SUA vor trebui începând din vara aceasta să respecte măsuri de securitate mai stricte care îi obligă să scoată alimentele din bagajele de mână, înainte ca acestea să treacă prin controlul cu raze X, relatează AFP.

Autoritatea americană a transporturilor, TSA (Transportation Security Administration), a anunţat joi că produsele alimentare ar putea complica citirea cu raze X, astfel încât acestea vor trebui scoase din bagaje înainte de a trece prin scanner, aşa cum este şi cazul laptopurilor.

“Agenţii TSA vor putea cere călătorilor să scoată din bagajele de mână mai multe lucruri, precum alimente sau obiecte care pot supraîncărca genţile”, a explicat TSA într-un comunicat, conform Agerpres.

Noile măsuri încep deja să fie aplicate pe unele aeroporturi americane, fapt ce prelungeşte timpul de şedere la trecerea prin pasajul de securitate.

 

×
Etichete: regula avion
x close