Atacul aerian care şi-a greşit ţinta s-a produs pe frontul din estul Libiei. Situaţia este, aici, foarte confuză, aşa cum a constatat o echipă britanică de televiziune, nevoită să se retragă în mare grabă sub focul trupelor lui Gaddafi.
Se crede că un pilot al Alianţei a confundat salvele trase în aer de rebeli, în semn de bucurie, după un prim bombardament reuşit asupra forţelor lui Gaddafi, cu un atac. Există, însă, şi alte versiuni ale incidentului.
O maşină a câinelui de Gaddafi a început să tragă cu mitraliera în avioanele aliate, iar apoi a fugit. Atunci, avioanele au venit înapoi şi au lovit poziţia în care se afla maşina.
În urma atacului şi-au pierdut viaţa nouă luptători insurgenţi şi patru civili, studenţi în medicină, aflaţi într-o ambulanţă. NATO investigheau incidentului.
A fost un accident produs din greşeală, ca o consecinţă a înaintării revoluţionarilor în timpul bombardamentelor aliate.
Lupte deosebit de violente avut loc şi în vestul ţării, la Misrata, unde artileria şi tancurile lui Gaddafi au bombardat oraşul controlat de rebeli. Şi într-un alt oraş din vest, surse locale afirmă că 30 de oameni au fost ucişi de rachetele lansate de forţele loiale regimului de la Tripoli.