"Atentatul nu l-a vizat direct pe şeful Pentagonului, dar vrem să transmitem mesajul că încă suntem capabili să atacăm Kabulul, chiar şi când este prezent un oficial american de rang înalt", a declarat Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al insurgenţilor talibani asociaţi cu reţeaua teroristă Al-Qaida.
Atentatul a fost urmat de schimburi de focuri, în apropiere de gardul sudic al sediului Ministerului afgan al Apărării, a declarat un purtător de cuvânt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate.
Nouă civili au fost ucişi în atac, iar alţi 13 au fost răniţi.