Victimele, printre care se numãrã cel puţin doi membri ai echipajelor de intervenţie, au fost duse la spital, iar autoritãţile încearcã sã-i dea de urmã atacatorului.
La faţa locului au ajuns şi echipele speciale SWAT. Poliţia a închis traficul în zonã. Între timp, flãcãrile au cuprins deja 3 clãdiri, iar incendiul riscã sã se extindã. Autoritãţile au început evacuarea caselor din zonã care e posibil sã fie şi ele cuprinse de foc.
Doi dintre pompierii împuşcaţi în Statele Unite au murit, alţi doi colegi fiind răniţi, anunţă autorităţile locale, citate de CNN.