Autorităţile din Marea Britanie au intrat în alertă, după ce au fost descoperite note despre fabricarea bombelor în două trenuri. Descoperirea a fost făcută de personalul de curăţenie al depoului din Bedford în care se aflau trenurile.
Potrivit
BBC News, personalul gării a anunţat poliţia, după ce unul din trenuri plecase din gară cu 50 de pasageri.
Trenul a fost oprit în gara din Luton. Autorităţile au căutat probe timp de o oră. Un al doilea tren a fost şi el verificat.
"Ne cerem scuze pentru problemele provocate călătorilor, însă luând în considerare informaţiile din notele găsite, s-a considerat necesar să luăm aceste măsuri", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
"Am verificat în detaliu trenurile pentru a strânge probe şi pentru a asigura siguranţa pasagerilor", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Antena3.ro