Antena 3 CNN Externe Nokia îşi cere scuze de la germani, dar nu renunţă la fabrica din România

Nokia îşi cere scuze de la germani, dar nu renunţă la fabrica din România

1 minut de citit Publicat la 07:57 25 Ian 2008 Modificat la 07:57 25 Ian 2008
Nokia îşi cere scuze de la germani, dar nu renunţă la fabrica din România
Preşedintele grupului Nokia le-a cerut scuze miilor de germani afectaţi direct sau indirect de închiderea fabricii de la Bochum şi mutarea ei în România. Oficialul a făcut afirmaţiile într-o conferinţă de presă prilejuită de anunţarea rezultatelor companiei în anul 2007. Oficialul Nokia a presizat însă că decizia companiei a rămas neschimbată. Va contrui în România cea mai mare fabrică a sa.

Preşedintele executiv al Nokia a încercat să le vorbească jurnaliştilor de la Helsinki despre profitul companiei sale în 2007. Discuţia s-a concentrat însă curând pe disputa cu privire la mutarea fabricii din Germania în România.

Oficialul finlandez a declarat că îi pare rau că decizia a declanşat un asemenea şoc. ?Evident că am primit foarte multe mesaje marţea trecută când am făcut anunţul, dar ele nu au ajuns la public. Cred că şocul a fost atât de mare încât a fost imposibil să comunicăm, aşa că motivele noastre nu au reuşit să ajungă la public?, a apreciat preşedintele executiv al Nokia, Pekka Kallasvuo.
Preşedintele şi-a cerut scuze pentru impactul provocat de decizia companiei, dar a adăugat că sunt puţine şanse ca ea să se schimbe. ?Să nu credeţi că am luat această decizie cu inima uşoară, pentru că nici nu am vrut să o luăm. Ar fi fost mult mai uşoară dacă am fi avut şi motive întemeiate să continuăm cu fabrica din Germania?, a explicat preşedintele Nokia.

Preşedintele companiei a precizat că motivul pentru care Nokia a hotărât mutarea fabricii de la Bochum este legat de costuri.

Antena 3

×
x close