Antena 3 CNN Externe Noi tensiuni în Spania. Șeful poliției din Catalonia a fost pus sub urmărire penală

Noi tensiuni în Spania. Șeful poliției din Catalonia a fost pus sub urmărire penală

<1 minut de citit Publicat la 12:29 04 Oct 2017 Modificat la 12:29 04 Oct 2017
o_1brjbg4i9ddvgedqftrmq10jv8.png
Foto: Captură video/youtube.com

Justiţia spaniolă i-a "convocat în vederea punerii sub acuzare" pe şeful poliţiei catalane, precum şi pe una dintre subalternele sale şi pe doi lideri ai unor asociaţii separatiste în cadrul unei "anchete pentru rebeliune", a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al tribunalului. 

Ancheta vizează fapte produse la 20 septembrie, când arestarea a 14 înalţi responsabili ai executivului separatist catalan a condus la importante manifestaţii împotriva Gărzii Civile la Barcelona. 

În total, patru persoane sunt urmărite penal: Josep Luis Trapero, şeful Mossos Esquadra, o altă responsabilă a poliţiei regionale, Teresa Laplana, precum şi Jordi Sanchez şi Jordi Cuixart, preşedinţi ai două asociaţii separatiste - Asociaţia Naţională Catalană (ANC) şi Omnium. 

Convocarea este legată de "reuniuni şi manifestaţii organizate pentru a împiedica, prin forţă, acţiunea autorităţilor şi a agenţilor săi în exercitarea atribuţiilor lor", a precizat purtătorul de cuvânt al Audienţei Naţionale, tribunalul însărcinat cu dosare complexe. 

×
x close