Aceeaşi măsură a luat-o Italia şi în privinţa Bulgariei, iar decretul publicat sâmbătă în Gazeta Oficială prelungeşte carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria şi intră în Italia.
Italia a extins astfel obligaţia de izolare la domiciliu pentru cei care vin din România şi Bulgaria, până la 7 septembrie, aproape încă o lună.
Care este procedura
Odată ajunşi în Italia, românii sau cei care au fost în ţara noastră vor completa un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic.
Unele regiuni pot introduce măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului Sars CoV-2, cum este spre exemplu Regiunea Lazio. Acolo s-a hotărât să se testeze pe cât posibil românii care sosesc cu autocarele din România. Iniţial, testarea era voluntară.
În urma unor suspiciuni apărute în presa italiană privind evitarea controalelor de către români, autorităţile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.