Negocierile
dintre Uniunea Europeană şi Iran, care au avut loc sâmbătă
la Geneva, s-au încheiat fără nici un rezultat. Iranul refuză
în continuare să oprească programul nuclear şi nu a oferit
un răspuns oficial în ceea ce priveşte oferta de cooperare
propusă de Uniunea Europeană şi Statele Unite. Pentru prima oară
la negocieri a fost prezent şi un diplomat american.
Şeful
diplomaţiei europene, Javier Solana, s-a arătat dezamăgit că nu a
primit un răspuns clar din partea negociatorului iranian şi crede
că negocierile nu avansează într-un ritm mulţumitor.
Prezenţa la discuţii a numărului trei în Departamentul de
Stat american, William Burns, a marcat primul contact diplomatic
dintre Statele Unite şi Iran din 1980.
Statele Unite, Rusia,
China, Franţa, Marea Britanie şi Germaia au propus în iunie
2006 Iranului un pachet de avantaje politice şi economice în
schimbul abandonului programului de îmbogăţire a uraniului.
Teheranul a refuzat. Luna trecută, Javier Solana a propus Iranului o
noi avantaje. Negocierile ar putea începe, dacă, în
primă fază, guvernul iranian acceptă să îşi menţină la
acelaşi nivel activităţile de îmbogăţire a uraniului, în
timp ce ţările occidentale şi China renunţă la înăspărirea
sancţiunilor.
Sursa foto: canada.com
Antena 3