După Italia şi Spania a venit rândul Franţei să intre în zodia austerităţii. Primul ministru, Francois Fillon, a anunţat aseară noile măsuri prin care speră să aducă la bugetul de stat nu mai puţin de 11 miliarde de euro în anul 2012.
Oficialul francez a afirmat că guvernul său urmează să impună o taxă de 3% pentru veniturile anuale ce depăşesc 500 de mii de euro şi să modifice o taxă ce vizează câştigurile din tranzacţiile imobiliare.
La începutul acestei luni, preşedintele Nicolas Sarkozy le-a cerut miniştrilor săi să vină cu soluţii pentru reducerea deficitului bugetar.