Noi imagini şocante de la dezastrul din Japonia. O nouă înregistrare video postată pe internet arată cum se luptă să supravieţuiască un bărbat prins in mijlocul valurilor uriaşe. Scena a fost filmată de un alt japonez, surprins şi el de tsunami.
Înregistrarea video a fost făcută într-un oraş lovit de tsunami, după cutremurul din Japonia, de la 11 martie. De la balconul casei sale, un japonez filmează cum valurile năvălesc pe străzi. Chiar şi casele au fost luate de torente.
La un moment dat, cameramanul e alertat de strigăte de ajutor. Un bărbat, în mijlocul valurilor tsunami luptă să rămână în viaţă.
Singura lui salvare erau cablurile unui stalp de electricitate. Iniţial, se pare că bărbatul se urcase pe un container, care a fost însă luat de ape şi distrus. În ciuda ninsorii şi a curenţilor reci şi puternici, omul a rezistat minute în şir.
Nu se ştie nimic despre soarta bărbatului. În urma catastrofei din Japonia, peste 24.000 de persoane au murit sau sunt date dispărute.